Cat dureaza o nunta?
Durata nuntii s-a redus, treptat, de la o saptamana (de joi pana miercuri dimineata), la trei zile (sambata, duminica si luni), apoi la doua zile (sambata si duminica) si chiar la o masa festiva de cateva ore.
La oras, o nunta este un complex si mult prea dificil examen de viata (aparent sentimentala), de relatii si mesaje sociale, caruia nu-i rezista nimeni.
Vai de capul targovetilor, fie ei miri sau socri, care pun bazele unui divort reusit pritocind, in certuri si refulari dureroase, luni de zile, o nunta complet ratata.
Ce sa mai zic de alegerea nasilor, a datei nuntii, a textului si costului invitatiilor, a primariei, a carciumii, a popii care sa slujeasca, a bisericii?!
Sunt toate dileme intunecate, care scapate de sub control, pot provoca, daca nu sangeroase conflicte mondiale, cel putin durabile dusmanii montagu-sicilio-capulet-iene la Agnita sau la Beresti.
Azi, putini mai tin nunti de o saptamana. Totul se concentreaza intr-o zi (de sambata de obicei) si o noapte: dimineata la primarie, la pranz la biserica si dupa-masa-seara-noaptea la ospatul de nunta (care, daca da Dumnezeu vreme buna, se intinde si prin curte, sub frunza nucilor si racoarea stelelor) (R.A.Roman).
Invitatii la nunta
La oras drama incepe cu lista invitatilor, care e sucita si chinuita pana la disperare si paruiala generala, pentru a gresi intotdeauna fata de cine nu trebuie: tanti Lulu de la Segarcea, nenea Mielu de la Darabani si Catita cea mai buna prietena a lui Mimi de la gradinita, care a emigrat in Burma de Sus. Fiecare pereche vrea ca invitatiile trimise de ea sa fie cele mai frumoase, cu texte inedite sau romantice, pentru ca invitatia ca un mesager, incepe sa vorbeasca despre cat de frumoasa, distractiva sau costisitoare va fi nunta.
La sat e mult mai simplu; vorniceii cheama pe toata lumea, plimband plosca pe la toata casa. Cine nu vine ori e bolnav, ori e cernit, ori s-a hotarat sa plece din comuna, ca viata buna nu va mai avea cu nimeni de pe acolo (R.A. Roman).
Plosca e carafa munteanului. Cand porneste la drum e nedeslipita de el, purtand-o la sold ca tasca. In plosca se poarta rachiu ori vin. Plostele se fac la Brasov si in Bucovina. Cele de la Brasov sunt cele mai mandre. In judetul Suceava, satele de la munte, vatajeii umbla cu plosca plina pe la case de poftesc nuntasii la masa cea mare, plosca adeseori fiind impuita si impistrita si increstata frumos (M. Lupescu)
Asezarea nuntasilor
Asezarea la masa reflecta structura sociala, plasarea comesenilor “in capul mesei” sau la “coada mesei” respecta ierarhia sociala. Dar, mai ales, ea consacra statutul principalilor actanti, ai nasilor ca noi parinti (spirituali), asezati fiind intre miri si parintii acestora. Totodata, consacra unirea celor doua familii pana acum straine (M. Vaduva).
La oras se practica marcarea locului unde se doreste asezarea unor invitatii printr-un cartonas. Este recomandabila realizarea unei harti a localului pentru a se simplifica pe cat posibil procedeul.
Momentele nuntii
Ceremonial complicat si prilej de bucurii si ospete fara numar, nunta taraneasca incepe cu Masa Petitorilor, continua cu Masa de Logodna, Masa “La Brad”(sau in Moldova, de Hobot), atinge o culme ametitoare cu Masa cea Mare si se inchide incet-incet cu Masa Vornicilor si a Drustelor (deveniti la oras cavaleri si domnisoare de onoare), Masa Socrilor, Masa Bucataritelor (a Socacitelor in Ardeal), Masa Colacilor si in sfarsit Masa Dusului de Cale Primara, la o saptamana dupa nunta, cand insurateii, nasii si parintii mirelui vin la casa fetei de multumesc parintilor pentru curatenia copilei, petrec si iau ce zestre a mai ramas prin casa.
Participarea la eveniment nu se rezuma al simpla prezenta la ceremonie, ea inseamna o implicare totala a spitei de neam, a vecinatatii, a celor doua lumi din care provin mirii, chiar si in munca ce tine de pregatirea meselor.
In plus, daruirea de alimente, imprumutul de vase sau mobilier (mese, scaune) este limbajul coeziunii sociale in viata traditionala. Numarul si calitatea darurilor aduse de participanti pot fi apreciate ca dovezi ale relatiilor sociale, mai mult inca, ele pot fi socotite ca “barometru sensibil” al evolutiei acestor relatii (O. Vaduva).
Nunta a constituit dintotdeauna cea mai mare bucurie a satului, la care participau aproape toti satenii din considerentul ca, acestia se considera rude, fie dupa socri, fie dupa nasi.
In cazul in care doi tineri se placeau, sau interesele de familie o cereau, parintii baiatului recurgeau la un om mai hatru pe care il trimeteau la parintii fetei pentru a anunta intentia lor de a veni in petit. Parintii fetei primeau, de regula, toti petitorii si se opreau la oferta cea mai convenabila. In jurul mesei cu bucate stropite cu vin se purtau discutii despre zestre, pamant si se fixa ziua nuntii. Alte tratative se duceau pentru gasirea nasului, care, de obicei, era nasul de botez al baiatului. Urmau apoi pregatirile de nunta, care culminau in saptamana dinaintea nuntii. Vineri dupa amiaza flacaii incalecati pe cai, cu carute, cu plosti pline cu vin mergeau la casa miresei unde erau intampinati de fete, prietenele miresei, drustele.
In zona Buzaului, dar si in alte locuri, dupa tratatia de rigoare, cea mai buna prietena a miresei iesea din casa cu o icoana si se urca in prima caruta, urma o alta fata ce ducea oglinda, apoi celelaltele scoteau din casa perne, plapuma, cearceafuri, covor, toale etc. Baietii scoteau mobila si o incarcau in carute. Apoi, cu totii se urcau in carute si, in chiote si cantece, alaiul se indrepta spre casa mirelui, unde tinerii asezau lucrurile la locul lor.
Vineri, atat baietii cat si fetele ajutau cele doua familii la pregatirile necesare, iar spre seara se faceau sarmalele in foi de vita, alt prilej de voie buna si distractie.
Sambata, spre seara, vornicii pregateau bradul/brazii si ii bateau in tumurugii portilor la mire, la mireasa si la nasi.
Leave a comment